English

Importanta si relevanta continutului stiintific



Situatia pe plan national


Toponimia greco-latina a fost tratata in studii si lucrari de specialitate doar din perspectiva lingvistica, prin adoptarea unor extrem de succinte norme ortografice valabile in cazul transliterarii numelor proprii grecesti si latine si prin prezentarea unor liste minimale de nume proprii, sub forma de anexe, la sfarsitul indreptarelor ortografice si in DOOM. Exista, de asemenea, un set de norme de ortografiere a numelor proprii grecesti in paginile introductive ale editiei complete a operelor lui Platon, stabilite de coordonatorii editiei. Normele existente nu rezolva intreaga problematica, ele nefiind aplicabile tuturor toponimelor, patrunse in limba in perioade diferite de evolutie a acesteia si prin intermediul altor limbi sau idiomuri (franceza, engleza, slava veche, greaca din diferite perioade etc.). Din acest punct de vedere este absolut necesara crearea unui glosar cu functie normativa care sa rezolve problema lingvistica (prin indicarea ortografiei si a pronuntiei corecte si a cazurilor in care pot fi acceptate mai multe variante) si sa elimine posibilele confuzii intre realitati geografice diferite sau intre denumiri diferite ale aceleiasi localitati sau forme de relief. Exemple de felul celor de mai jos demonstreaza cu limpezime utilitatea unei lucrari al carei caracter normativ sa fie dublat de explicatii succinte, dar care sa permita deosebirea unor realitati geografice al caror nume este atat de asemanator: Bretagne – provincie franceza / Marea Britanie / Noua Britanie – insula in arhipelagul Bismarck / Britannia – provincie romana; Vienne – rau, oras dezvoltat dintr-o asezare romana si prefectura in Franta / Viena – capitala austriei, Istanbul / stambul / Constantinopol / tarigrad, salonic / thessalonic, Roma / Ram (in limba cronicarilor), tomi(s) / Constanta / Kustendji /Kostence, Callatis / Mangalia / Pankalia /Cerbatis / acerbis, argamum / Orgame, (H)istria, colonie milesiana pe tarmul Marii Negre astazi numai o comuna si sit arheologic / (H)istria, peninsula de pe coasta Marii adriatice, astazi Istra, regiune impartita intre Croatia si slovenia, Durostorum / Durostolon / Darstor / silistra, Heracle(e)a, nume purtat de mai multe asezari antice (Heracleea Pontica,  cetate sud-pontica, o colonie a Megarei, dar si  asezare din Bitynia, Heracleea, insula din arhipelagul Cicladelor, Heracleea Caccabaria, asezare de origine greaca din Gallia Narbonensis, devenita Cavalerois, azi Cavalaire sur Mer, Heracleea, colonie a Megarei din Lucania, Heracleea Lyncestis, cetate din Macedonia, deosebita prin epitet de o alta cetate mcedoneana, Heracleea sintica, Heraclea Minoa, localitate din sicilia, Heracleea ad salbacum, localitate din Caria, Heracleea din siria, cea din tracia-Propontida, Heracleea,  asezare dobrogeana, cunoscuta in antichitate si sub numele salices / tzasclis, azi sarichioi sau Enisala, Locroi (latinizat Locri), asezare africana, si Locroi Epizephyrioi (Locri Epizephyrii) din Bruttium, in sudul Italiei, toponime usor confundabile cu Locris, si acesta cu mai multe atestari, aflate toate in partea continentala a Eladei, unele foarte apropiate in spatiu: Locris Epicnemis, regiune aflata la nord de Doris, Locris Opuntios, regiune aflata in apropierea golfului Eubeic, in imediata vecinatate a primei, Locris Ozolia sau Hesperia, regiune in nordul golfului Corint.

Necesitatea alcatuirii unei asemenea lucrari, atat in forma clasica, volum (in varianta restransa), cat si ca baza de date (in varianta completa), este accentuata si de prea numeroasa aparitie a unor asa-zise instrumente normative ce indica ortografii si pronuntii eronate. Propria noastra experienta ne-a adus in fata unei intregi carti, tradusa din limba franceza, unde frantuzescul les Detroits „stramtorile” (termen generic pentru a desemna stramtorile Bosfor si Dardanele) a fost confundat cu localitatea americana Detroit, transpunand astfel un intreg segment al istotoriei Greciei antice in Lumea Noua contemporana.

Cat priveste al doilea nivel de dezvoltare al proiectului pe care echipa de cercetare a Universitatii din Bucuresti il sustine – si anume inventarierea denumirilor geografice europene legate de aspecte mitologice sau legendare – problematica nu a fost abordata, dupa stiinta noastra, de nici o lucrare sistematica. Cu alte cuvinte, in literatura de specialitate din Romania, nu exista nici o lucrare care sa permita corelarea toponimiei europene cu ansamblul miturilor greco-latine si relevarea unor aspecte ce tin de domeniile etimologiei, antropologiei culturale, istoriei mentalitatilor, domenii ce pot contribui la compunerea unei identitati comune a spatiului european.  Exemple ca cele de mai jos pot proba interesul pe care il poate avea o asemenea abordare: denumirea insulei Leuke (Insula alba sau Insula serpilor), in care, dupa traditie, ar fi fost transportat trupul lui achilleus de catre mama sa, thetis, si unde eroul ar fi continuat sa traiasca in chip misterios; denumirea localitatii Namoiesti care ar proveni, conform unei etimologii populare destul de raspandite, de la sintagma latineasca rostita de apostolul Luca, in clipa descalecarii sale pe aceste taramuri pustii: Nemo est! (Nu exista nimeni!). Presupunem ca nu mica le va fi mirarea celor care vor afla ca vechiul nume al Constantei, tomis, reprezinta substantivul grec tome, pronuntat [tomi] „taiere”, si trimite la un episod al legendei lanei de aur: momentul in care Medeea, fugita de acasa impreuna cu Iason, pe care-l ajutase sa obtina lana de aur, pe punctul de a fi ajunsa de tatal sau, isi taie in bucati fratele, aruncindu-le in mare una cate una; tatal se opreste sa culeaga ramasitele fiului mort, iar locul din care a facut cale-ntoarsa si unde si-a ingropat baiatul s-a numit tomi „ciopirtirea”. Un alt exemplu ar putea fi numele identic al unor toponime care au legatura cu Dunarea: regiunea (H)istria, de pe tarmul adriaticii, si cetatea (H)istria, de pe tarmul Marii Negre, aflata la vreo 500 de stadii de gura de varsare a Dunarii in mare; vechiul nume al Dunarii era Hister (Ister): o seama de legende antice spuneau ca, in vremurile de demult, Istrul se despartea in doua brate, dintre care unul se varsa in Marea adriatica, in golful trieste, acolo unde inainta in mare peninsula (H)istria, celalalt ajungea pana la Marea Neagra, trecand pe langa o importanta asezare care si-a luat numele de la marele fluviu; asa-zisa „despartire” in doua brate a Dunarii face parte din legenda argonautilor.